Părinţii – o rană sîngerîndă-n trupul meu. Cu cît mai mult mă vindec, Ei se-mbolnăvesc de nefiinţă. Dacă-mi curg din suflet – picătură cu picătură,
O rană
Oameni şi singurătăţi
Dorinţa de căutare a unui “ceva” nemaigăsit e cea mai crâncenă şi incurabilă boală omenească. Mereu mişcăm limita spre marginea prăpastiei. Mai departe… spre oraşul vecin, spre ţara de după orizont, spre licuriciul de peste Ocean, spre cer…spre Cosmos…dincolo, dincoloooo!…
Eu în gândul tău
Vreau să îmi uit urmele… Să fiu nicăieri şi oriunde… Vreau să fiu sunetul gândului tău, Dat la maxim.
Ştiu de unde vine bucuria
Câteodată nu vine. Oricât întind palma spre soare, mă arde şi mă dor razele sale. Câteodată nu vine pentru că port ochelarii fumurii şi nu o văd eu. Sunt capricioasă, îmi plac umbrelele, îmi plac cei patru metri pătraţi ursuzi şi-mi plac picurii: de ploaie, de ceaţă… de gânduri triste.
În 2012, un bileţel aruncat
Totul este imagine construită demult. Încă atunci când mama îţi dădea o acadea ca să încetezi odată cu plânsul demonstrativ, iar tu îţi ziceai că te iubeşte. O imagine pe care o menţinem cu orice preţ. Inocenţă, bunătate, atenţie… Însă demonii tresar în noi când le fluturăm batistuţa udă de lacrimi. Inocenţă demonică, există oare? […]
Let me be weird
E limpede. Dacă nu pot face nimic, nimic-nimic altceva, e vremea să scriu pe blog. Ceasul bloggerist ticăie de mă ia cu cefalee. Sunt fericită. Cred… Sunt. Poate… Sunt fericită pentru că scenariul social îmi prescrie această stare. „X nu are cum să nu fie fericit dacă are: A, B, C,D…, dacă e: a, b, […]
***Scrisoare ce nu va fi citită***
Şi nu-i vina mea că am aici ferestre de termopan! Nu mai aud ce zbiară disperat vîntul dezlănţuit de afară. Mă conectez rutinier la internet şi încep să ascult muzica unei iluzii bolnăvicioase. Totul se mişcă. Totul se transformă sub ochii mei. Ferestre de realitate ce apar, dispar, apar, dispar… Realităţi fără delimitări în timp […]