Despre începuturi, corăbii şi despre Karena
Încă îmi amintesc zecile de hârtiuţe rupte în grabă dintr-un carneţel. Tiiii, surâd şi acum!
Era noiembrie şi înşiram, ghemuită lângă sobă, încă acasă, în casa copilăriei mele, combinaţii de cuvinte, jocuri de litere, mozaicuri de sens… Simţeam o bucurie copilărească, crescând undeva în adâncuri. Nu ai în fiecare zi ocazia să construieşti şi să reconfigurezi ceea ce te defineşte cu adevărat. Căutăm un nume. Un mod de a comunica cu lumea exterioară. Căutăm o identitate anonimă, dar care să mă încurajeze să mă dezvălui. Am folosit dicţionare de neologisme, de arhaisme, Dex-ul… Naivă abordare! :)
Apoi într-o tentativă demonstrativă de abandon, mi-am lăsat fiinţa pradă tăcerii şi toropelii din lăuntrul meu. Înşirarea de cuvinte parcă a prins viaţă atunci. Şi sub pleoape, am scris cu literele minţii: Karena Kryptis. “Karena“, de la carenă, acea parte a unei nave maritime, care se găseşte sub linia de plutire, “Kryptis“, de la magia criptării.
Pentru mine, acest spaţiu virtual, nu a fost niciodată un simplu blog. E acel “Acasă”, pe care l-am pierdut în trecerea prin viaţă. Este o mare cu noi provocări, unde am putut fără frică să mă adâncesc în larg, explorând contemplativ propria-mi fiinţă. Ce urmează? Sunt fericită să nu cunosc. Vom afla împreună. Toate pânzele sus!
(26.11.2012)
Mă puteţi alinta în continuare, spunându-mi Karena. În realitate, am un nume mult prea răspândit şi comun.
Părinţii nu cunoşteau pe atunci limba tăcerii ca să mă întrebe ce nume aş fi preferat…
Sunt un suflet de aprilie. Ador lăcrimioarele şi florile de câmp.
În rest, citesc cărţi, departe de ochii lumii, pentru că îmi place mult să contemplez oamenii când am şansa, să le ghicesc vieţile şi să îi sprijin dacă au nevoie de mâna mea.
Scriu doar cînd năvălesc insomniile şi tristeţile. Regret că nu scriu nici un rând cînd sunt fericită.
Am păşit întotdeauna pe vârfurile degetelor, de teamă să nu trezesc realitatea neîmblânzită… Însă, destul.
Vreau să ma simt liberă şi anonimă, de parcă aş fi fiecare cuvint pe care îl scriu, storcîndu-l din suflet şi gânduri! Să ţip dacă aşa îmi vine, să ţopăi peste griji şi probleme, să mă avânt, îmbrăţişind visele mele înaripate în larg… “Sunt Karena!”
Alintaţi-mă – “Karena” şi voi deveni carenă a unei corăbii gata de plutire… Destinaţia? Fericire fără tăceri asurzitoare.
(7 decembrie 2009)
:) Karena
tiii!!! merci pt alint, necunoscutule! ;)
Încîntată de cunoştinţă, Karena. Cînd vin acasă mi-ar plpcea să te cunosc :)
Îmi pare bine şi mie că “mă citeşti”, Irina. La fel de încîntată de cunoştinţă. :)
Am sesizat, citindu-ţi gîndurile, că de multe ori, vedem lumea din acelaşi unghi. Aşa că, cînd revii, dă un semn, în cămăruţa sufletului meu, mereu e deschisă uşa pt oameni noi şi speciali, ca tine.
Neaparat!
“Scriu doar cînd năvălesc insomniile şi tristeţile. Regret că nu scriu nici un rând cînd sunt fericită…” – subscriu sub orice litera de aici. Multa inspiratie si cititori frumosi la suflet!
@deja-vu, mulţumesc mult! :)
Irina, ia-mă şi pe mine la intalnirea ta cu ea :)
Paul, deja am vazut-o pe Irina. :)
Aha, bună ziua.
Şi eu ce mă fac?
auzi, dar tu eşti interesantă? :)
Salut, Paul!
Tu doar stai linistit… noi ne cunoastem deja. :)
bine?
:) la “tu eşti interesantă” şi “cît de bine ne cunoaştem” chiar mi-e greu să răspund. un indiciu – ZS.
văd ca vrei să ne jucăm de-a v-ati ascunselea :)
Ba deloc. :)
E superba prezantarea si… imi place mult cum scrii… Si eu ador tacerea… si pesimismul de altfel…
Eu sunt aproape singura ca ne cunoastem, draga neinteles :)iti multumesc mult!
P.S. te-am adaugat si eu la blogroll-ul meu.
Nu ne cunoastem! (Slava Domnului :P )
Ps: Multumesc pentru adaugare… nu cred ca merit :)
De ce slava Domnului ca nu ne cunoastem? :)
Eu cred ca ne-am auzit candva in tacerea noastra. :P
P.S. la P.S.: pe pagina mea nu adaug pe nimeni dupa merite, dar dupa cum imi vine;)
Poate ne-am auzit…
Atunci ce a placut daca… am fost pus la blogroll? :D
A placut October and April. :)
Nu cant eu! :P
Nu… dar imi place. :)
Si totusi cred ca ne cunoastem. Avem cunostinte comune.
Am inteles acum! :)
Imi pare bine,Karena.
PS:Cred ca atunci cand navaleste bucuria(fericirea) in sufletele noastre suntem prea ocupati sa o simtim.Si…dureaza si putin.Ar fi pacat sa irosim momentele alea scriind.Insa ne putem scurta din timpul de durere…sau macar putem incerca.Esua…sau birui.Prin scris.Daca ne e eliberare.
Intr-adevar, durerea naste ganduri de suflet.Fericirea se traieste. Mai putin se scrie.
Si mie imi pare bine ca ai trecut pe la mine, suflet de fluturas! :)
karena,oamenii fericiti nu scriu….
ba nu, rokssana… oamenii fericiti scriu totusi. :) pe suflet si pe raze de lumina scriu!