Părinţii – o rană sîngerîndă-n trupul meu.
Cu cît mai mult mă vindec,
Ei se-mbolnăvesc de nefiinţă.
Dacă-mi curg din suflet – picătură cu picătură,
Uşoară-s de ploi, râd şi uit.
Mă uit. Ajung pustie.
Şi-atunci, aleg să-mbătrânesc cu-o rană vie…
Atît de veche şi firească,
Încât ajung să cred că-i moştenire.
Sufăr smerit. Îmi iubesc rănile.