Te alungești atât, încât mintea-ți stă pe un colț de lună.
Abia ajungi cu o mână la urechea fără cercel.
Nu simți nimic, nici măcar picătura de sânge
Gândurile te flutură împrăștiate pe stele
unul, două, cinci, zece…
Nu ești nici aici, nici acolo.
Ești ca într-un scrânciob –
Și acolo, și aici.
Cerceii se leagănă la locul lor.
Tu însă nu-ți găsești locul.
Aluneci din brațele lunii.
Vârful urechii picură roșu.
Ai două găuri în aceeași ureche…
Doare.
foto: Katia Chausheva