Te alungești atât, încât mintea-ți stă pe un colț de lună. Abia ajungi cu o mână la urechea fără cercel. Nu simți nimic, nici măcar picătura de sânge Gândurile te flutură împrăștiate pe stele unul, două, cinci, zece… Nu ești nici aici, nici acolo. Ești ca într-un scrânciob – Și acolo, și aici. Cerceii se […]

Continue reading →