Un mister salvat

Mîna tremurîndă pe taste este electrocutată de bătăile inimii ce vin de dincolo… Tic-tac, tic-tac. Doar acele ceasornicului zgîrîie tăcerea încremenită din creier. Pentru o frîntură de secundă, un minut ori cîteva minute, nu mai ştiu. Ştiu doar că, creierul tace. S-a detaşat de piept, acolo, unde-i un dute-vino de emoţii. Stau întinsă pe pat, o fiinţă împrăştiată frumos într-un vid. Eu, omul care simte, dar nu gîndeşte.

Nu am îndrăznit să visez pentru că părea clandestin. Însă un fir de vis, căzu accidental peste realitatea mea. Era atît de bine ascuns în realitate, încît nu îl puteam vedea. Cui să-i treacă prin cap că visul e-n realitate, nu izolat în nu ştiu care dimensiune cosmică?

Dorinţa de a atinge bucata aia de necunoscut, mă frînge. E unicul motiv care mă încurajează cu adevărat să mă las electrocutată. De cînd eram doar o copilă cu ochi curioşi, nevoia de a pipăi misterul mă arunca spre culmi, mă împingea spre orizont, deşi muream de frica de înălţime. Acum, decojesc un alt mister şi mi-e atît de teamă. Voi şti să mă opresc la timp? Voi lăsa bucata aia de miez intactă? Sau voi desface, lacomă, totul pînă la ultima coajă, ca apoi să plec mai departe… plictisită.

De fiecare dată, cînd o iau razna, e din cauza unui mister. Urmează una dintre cele mai minunate perioade din viaţa mea. Mă aventurez din nou în descoperirea unui mister care mă tulbură. Pentru un timp anumit, entuziasmul şi elanul vital sunt On, iar rutina şi banalitatea Off. Dezleg, adun, dezvelesc şi aşez în creierul meu un morman de date structurate.  Ştiu totul deja – De unde? Unde? De ce? Ce fel de? Da? Nu?   Şi… înghit, asimilez. Devine parte din mine, apoi plec. Spre alte mistere.

Alteori, zăbovesc. Nu pot descoase scoarţa de suprafaţă. Nu pot intra. Renunţ ca să nu doară. În aceste jocuri fatale, regula numărul unu este să minimizez suferinţa altora, chiar dacă sporesc propriul meu chin.

Şi de foarte puţine ori, chiar dacă am pătruns suficient ca să devorez elegant şi să transform în „al meu”, plec. Aş rămîne fără un sens anume, dacă aş decoji tot.

Surpriză! De data asta, nu gîndesc şi … tot mi-e teamă. Mă devorează şi mă decojeşte, iar eu stau impasibilă şi privesc. Confuză… Nu eu sondam căutînd misterul? Se vede că nu doar eu.

Voi şti să mă opresc? Va şti să se oprească? În toată fierberea asta, surîd tîmp. Sunt salvată. Cum de nu am ştiut că avem acelaşi mister? Cel care participă la curse, ştie că a-şi  ucide calul semnifică sfîrşitul cursei pentru el.

De data asta nu mai plec… cred că rămîn.