“Tomorrow doesn’t exist. This moment
Alone is mine, and I am only who
Exists in this instant, which might be the last
Of the self I pretend to be.”(F. Pessoa)
Un geam întredeschis, o aromă imperceptibilă de tei, încă prezentă în amintirile mele olfactive de aseară. Lumea s-a oprit pentru 10 minute. Este poate unul dintre rarele momente când lucrurile fireşti te uimesc, te încântă, te apucă de guler şi te scutură cu putere. Nu poţi să călătoreşti o viaţă fără a bea o cafea cu tine însuţi. Pur şi simplu, nu poţi să-ţi refuzi şansa de a surprinde ipostaza fiinţei, care peste 10 minute nu va mai fi. Tragi mult aer în plămâni şi apoi surâzi: dacă există aer, atunci, cu siguranţă există şi fericire. E unul dintre momentele când devii conştient de savoarea clipei trăite, acele clipe scurte, care te fac mai om, mai viu. Ieşi din robia listei cu sarcini de realizat, citeşti Pessoa. Versurile sunt ca o eşarfă potrivită. Te învăluie vaporos şi te ridică pe un nor de vată. Ah, şi când te gândeşti că totul a început cu o cafea?!
…o cafea schimbă multe în viaţa unui om:
o cafea poate fi pragul pentru o dragoste nouă,
mm, acel “te invit la o cafea, absolut irezistibil”!
o cafea poate fi prilej de răgaz după un succes,
o cafea poate fi amărăciune sorbită încetişor, în singurătate
sau o armonie dulce de spumă şi lapte,
care să te trezească într-o zi mai bună,
însă nu voi uita –
o cafea mai poate fi sfârşitul unei migrene teribile
şi întâlnirea pasageră cu tine însuţi.