Afară vîntul rece, acel vînt nesuferit şi înfiorător pentru păsările gîndurilor mele, rupe crengile copacilor…
Şi-mi pare că ei, copacii, sunt măcinaţi de dureri cumplite…
De parcă ei, copacii de pretutindeni, copacii din mine…
Vor să se răscoale… Şi oare împotriva cui?…
Poate împotriva oamenilor care îi tratează doar ca pe nişte piese de decor în vieţile lor…
Iar, ei, copacii cu dorinţe, o fi vîsînd să aibă propriile lor piese, cu propriul lor scenariu.
Probabil că s-au săturat de rolurile de figuraţi…
Îmi place să-i privesc, pe copaci, de fiecare dată cînd dau de scoarţa lor bătrînă sau rădăcina noduroasă, mă gîndesc la cît demult trăiesc NEMIŞCAŢI, la ce trist mi-ar fi mie să fiu ca ei şi la oare ce se gîndesc ei despre noi cînd ne văd mobili şi liberi…
Omul isi scrie scenariul singur. Uneori, in cele mai indraznete visuri pana si piesele ies din decor si prind viata pe scena…
@Irina, ah, doar unii oameni pot privi lumea din jur astfel! Poate daca am urma tradiile vechilor popoare care imbratisau copacul lor frate, am putea sa traim mai linistiti… Simbioza aceasta sublima – om-copac, inertia si mobilitatea ar avea sens. Si totusi, spun basme acu. :(
@Deja-vu, nu sunt fatalista, dar totusi cred ca uneori… :) tot uneori, oamenii nu au de ales. Si nu ca i-as compatimi, doar ca inteleg cat de puternice sunt pornirile irationale din noi.Insa eu vorbeam despre copaci. :D
Inteleg ca vorbeai despre ei. Personal nu-mi fac griji in privinta lor, sunt mai fericiti decat noi, traiesc o lumea, desi stabila, mult mai minunata! Pt ca e lipsita de perfidie, dualitate, minciuna si vesnice incertitudini. Cel putin asa vad eu existenta lor.
o să-ţi sune ciudat, însă m-am visat o dată copac. Eram nuc. :D Nu mi-a părut în vis deloc minunat să fii copac, tînjeam să devin om. ;)
Mie postul tau mi-a amintit de Lord of the rings :).
Doar daca citesc si eu pot intelege ce ti-a amintit. ;)
Erau niste copaci vorbitori/umblatori pe acolo care s-au suparat tare pe orci si “s-au rasculat” la un momentdat :).