De ramurile genealogiei mele,
s-a spânzurat fericirea-n veşmânt de fecioară…
A lăsat un răvaş pe-o frunză de mesteacăn:
Pentru cei care vor zâmbi suferinţei,
Mă voi naşte din nou.
Decriptez tăcerea în cuvinte
De ramurile genealogiei mele,
s-a spânzurat fericirea-n veşmânt de fecioară…
A lăsat un răvaş pe-o frunză de mesteacăn:
Pentru cei care vor zâmbi suferinţei,
Mă voi naşte din nou.
Ne mai ramane o speranta…
ce frumos si profund, Karena..
ce de mesteacan?
de ce*
sufletdefluturas, speranta ramane pt ca ne nastem bolnavi de speranta…
Irina,nu stiu de ce… poate pt ca mesteacanul e specific pt est, acolo unde blestemul s-a nascut; poate pentru ca mesteacanul este simbolul vietii, al puritatii si al luminii; poate ca in popor se zice ca are proprietati magice si vindecatoare… ori cel mai degraba, pt ca e copacul meu de suflet.
astept… si zambesc in continuu :)